Impactul schizofreniei asupra membrilor familiei și calitatea vieții subiective

 

baner_site

 

Impactul schizofreniei asupra membrilor familiei și calitatea vieții subiective, se intitulează prezentarea Dnei Drd. Diana ANGHEL de la UBB, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, pe marginea căreia se vor desfăşura discuţiile la ÎNTÂLNIREA din miercuri 21 IANUARIE 2015, la ora 17,oo !!!, a Atelierului MULTIDISCIPLINAR ŞI INTERUNIVERSITAR de Filosofie şi Antropologie Medicală, la orele 18, în clădirea Clinicii „Medicala II”, str. Clinicilor nr. 2-4, la Etajul II, Sala Bibliotecii.

 

afis_atelier_anghel_ianuarie_2015_2

 

Cum se ştie, Atelierul se desfăşoară sub egida Universităţii de  Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca – în colaborare cu Centrul de Filosofie Aplicată de la Facultatea de Filosofie a UBB şi revista PHILOBIBLON – Transylvanian Journal of Muldisiciplinary Research in Humanities – editată deBiblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj, fiind un cadru informal de discuţii multi- şitransdiciplinare, focalizate pe chestiuni considerate ca aparţinând medicinii, dar care se află de fapt la confluenţa diferitelor specialităţi ce studiază omul (filosofia, psihologia, sociologia, antropologia, istoria, dreptul, teologia, literatura etc.). Şi care sunt rareori – sau cu prea multă precauţie – abordate în acest fel. Toate informaţiile aferente se găsesc la adresa: www.afsam.eu

 

 

Reproducem şi aici Schiţa conferinţei:

„În momentul de faţă recunoaştem  faptul că, a trăi alături de o rudă apropiată diagnosticată de o boală psihică gravă poate cauza, de multe ori,  niveluri ridicate de distres şi este percepută ca şi o povară. Boala mintală este prin natura ei o experienţă familială. Când un membru al familei este diagnosticat cu schizofrenie, în cele mai multe cazuri în adolescenţă, viaţa familiei este întreruptă şi chiar traiectoria acesteia, din cauza interdependenţei care există în interiorul sistemului, fiecare membru fiind afectat într-un anume fel. Consecinţele asumării responsabilităţii în faţa rudei bolnave implică un număr de factori, inclusiv cele ce ţin de disponibilitate şi natura problemelor pacientului, dar, de asemenea,  şi a sentimentelor declanşate de boală. Părinţii se confruntă la momentul aflării diagnosticului cu disperare, autoculpabilizare, anxietate, ruşine, teamă, nesiguranţă (Kálmán, 1997). Nesiguranţa se rezumă la întrebări legate de viitorul apropiat şi cel îndepărtat. După Bungener şi McCormack (1994),  părinţii pe măsură ce devin din ce în ce mai vârstnici se simt responsabili în continuare de copilul lor dependent, dar au resurse energetice din ce în ce mai reduse pentru asigurarea subzistenței: „Am 65 de ani şi soțul meu 68 de ani. Fiica noastră are 38 de ani şi ştiu că voi muri înaintea ei. Ce se va întâmpla cu ea? Vorbesc zilnic cu ea şi îi dau banii necesari. Nu poate să-si administreze singură banii, nici de la o zi pe alta. Când a avut o zi proastă am vorbit cu ea timp de 4 ore la telefon. Nu va exista nimeni care să facă acest lucru în lipsa noastră. Acum 4 ani a incercat să-şi ia viata şi mi-e frică că o va face,  după ce noi nu v-om mai fi.” (Jones, 1997, p.85). Aşteptările indivizilor după diagnosticul de schizofrenie depind de reprezentările proprii despre boala lor. Preocupările lor faţă de viitor includ temeri referitoare la posibilitatea de reîntoarcere la spital și  modul cum va evolua boala: ,,Îmi fac griji că trebuie să mă intorc la spital, din nou”/,, Nu mă gândesc la nimic pozitiv ce ar putea să-mi rezerve viitorul şi tot timpul am să fiu la fel. Bine, lucrurile se pot schimba şi pot ramâne aceleaşi pentru mine”. Reacţiile comportamentale pot avea un caracter activ, de implicare şi informare în legătură cu boala sau un caracter pervaziv, de evitare, restrângere, neimplicare (Glass, C.R şi Merluzzi,T. , 2000). Prin urmare există doua posibilităţi: ori aleg să-şi accepte  diagnoticul, ori îl neagă, adoptând o poziţie neutră (Barham şi Hayward, 1998). Dar din păcate, un număr semnificativ de indivizi diagnosticaţi cu schizofrenie apelează la o ultimă cale, şi anume: suicidul (Tarrier, Khan, Cater şi Picken, 2007).”

Király István

 

Annunci

Rispondi

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...